Importanța maselor plastice

Masele plastice sunt o prezență constantă în viața de zi cu zi. Aceasta se datorează unor avantaje ale acestor materiale din care amintim:
  • aspect plăcut;
  • posibilităţi de prelucrare uşoară şi utilaje relativ simple, productive;
  • rezistenţă la uzură şi purtabilitate ridicată;
  • baze de materii prime accesibile;
  • preţuri relativ scăzute
Masele plastice pot fi derivate din produși petrochimici sau din surse regenerabile (ex. bioplastice).
În țările dezvoltate, aproape o treime din masele plastice sunt utilizate pentru bunuri de larg consum (ex. ambalaje) și aproape la fel de mult în construcții. Alte utilizări sunt pentru automobile (până la 20%), industria aerospațială, mobilă și jucării.

În lume, aproape 50 kg de plastic/persoană sunt produse anual, producția dublându-se la fiecare 10 ani.
Masele plastice au de asemenea o utilizare largă și în domeniul medical o dată cu introducerea implanturilor din polimeri și alte dispozitive medicale care conțin plastic precum și în industria farmaceutică (seringi de unică folosință, capsule, ambalaje, etc).

Masele plastice au permis rezolvarea unor probleme de cea mai mare importanță pentru domenii de vârf ale tehnicii: în construcțiile aerospațiale, electrotehnică și electronică (izolatori ai conductorilor electrici). Materialele plastice au egalat rezistența mecanica a metalelor, dar sunt mult mai ușoare și mai rezistente la agenții atmosferici, acvatici și chimici și sunt tot așa de transparente ca și sticla, dar incasabile.

De asemenea rezistă la umezeală și bacterii.
Există polimeri de înaltă performanță care iși păstrează proprietățile mecanice în limite largi de temperatură (-50…+500°C) și au stabilitate chimică foarte bună.

În ziua de azi folosind mase plastice se poate realiza și hărtie sintetica și anume bancnote.
Se poate deci concluziona că masele plastice au devenit atât de comune în ziua de azi încât multe activități ar avea de suferit dacă ele nu ar exista.
Acest website foloseste tehnologii de tip cookies conform politicii de cookies. Inchide aceasta notificare
Sediu: Bd. Decebal, nr. 18, ap. 2
310133 - Arad, jud. Arad, Romania
Telefon: +40 357 805 456
E-mail: office@effectiveflux.com
Ne puteti urmari pe:
Accesați cele mai noi informaţii:
Termeni si conditii / Politica de confidentialitate / Politica de cookies