Lean

Conceptul Lean își are rădăcinile în producția de automobile ale uzinelor FORD, la începutul secolului 20.

A fost preluat și dezvoltat apoi începând cu anii ’50 de către Toyota Motors, sub denumirea de Toyota Production System (TPS).

Denumirea de Lean a apărut menționată prima oară în cartea “The Machine that changed the world“.

Cartea publică rezultatele unui studiu efectuat de-a lungul mai multor ani de o echipă complexă de profesori universitari americani și practicieni cu experiență în producție. Studiul și-a propus determinarea celui mai bun sistem de producție existent pe plan mondial în anii ’80.

Desfășurat prin colaborarea cu peste 80 de companii din diverse industrii, preponderent automobile, studiul a dovedit, pe baza datelor ce analizau mai mulți indicatori, ca sub toate aspectele, sistemul de producție Toyota era cel mai competitiv.

Astfel, Toyota avea cel mai scurt timp de implementare a noilor modele, cel mai bun nivel de calitate, cea mai mare productivitate și ca urmare, o foarte bună profitabilitate. La baza acestui sistem performant de producție stau: respectul față de angajați, orientarea către clienți, identificarea risipei (ca opozant al valorii adăugate) și efortul susținut pentru eliminarea risipei prin îmbunătățire continuă.

În prezent, majoritatea firmelor din domeniul producției de automobile - vehicule și componente, au implementate sisteme de producție bazate pe conceptul TPS. În timp, ca urmare a modelului de succes al firmelor ce au implementat conceptul, au fost “virusate” și alte industrii: electronică, aeronautică, construcții de mașini, etc.

În România, prima companie de dimensiuni mari care a implementat conceptul Lean a fost DAEWOO Automobile Romania, în fabrica de la Craiova, începând cu 1996.

Lean (denumirea occidentală) sau TPS (Toyota Production System) este peste 50 de ani un concept ce a contribuit semnificativ la creșterea calității, reducerea costurilor, reducerea timpilor de livrare și nu în ultimă instanță, la creșterea implicării întregului personal în creșterea competitivității organizațiilor din întreaga lume.

Din păcate, atunci când este greșit înțeles sau se fortează implementarea doar de dragul de a pune o etichetă “noi suntem o companie Lean“, produce mai multe pierderi decât câștiguri.

În cei peste 20 de ani de când am fost implicați în implementarea Lean în diverse organizații, ca angajați sau consultanți externi, am văzut numeroase eșecuri fie în implementare, fie în menținerea sa.

Din acest motiv, acolo unde am condus implementarea, am început întotdeauna prin a ne asigura de angajamentul conducerii de vârf și prin a întelege situația actuală, nevoile și așteptările Clientului.

Deși nu ne hazardăm în promisiuni de procentaje de reduceri, fiecare program pe care îl derulăm este personalizat, beneficiile rezultate sunt măsurabile (și vizibile) iar impactul se reflectă și asupra motivării oamenilor implicați.

Dacă sunteți interesați să optimizați procesele, să creați un sistem eficace în organizație, inclusiv prin implementarea conceptului Lean, nu ezitați să ne contactați.

Evaluarea este gratuita!

Echipa Effective Flux

Ne gasiti la

Punct de lucru:
Bd. Revolutiei 82, ap. 26
310025 - Arad, jud. Arad, Romania
Telefon: +4 0357 805 456
E-mail: office@effectiveflux.com

Social

Ne gasiti si pe retelele sociale:

Newsletter

Abonaţi-vă la Newsletter şi primiţi cele mai noi informaţii despre instruirile Effective Flux SRL.

Acest site nu colecteaza si nu stocheaza date cu caracter personal. Mai multe informatii aici.