Managementul conflictelor în depozite

Depozitele -  acele clădiri sau anexe în care mișcăm bunuri – o definiție așa simplă generează imaginea unui mușuroi de furnici, multe care se plimbă, multe care își văd de trebușoarele lor... dar când sunt atât de multe mișcări și activități variate și care depind unele de altele, cu un nivel de stres ridicat, e normal ca din când în când (mult prea des, de altfel) să mai apară scântei.

În general, ca în toate departamentele, și în cadrul depozitelor există o structura ierarhică formală și una informală – ceea ce duce la conflicte. Dar acest conflict este unul care apare mai rar, când se schimbă oameni sau funcții, iar asta nu se întâmplă în fiecare zi.

Mai des se întâmplă ca oamenii din depozit să aibă nevoie de colegii lor din alte departamente: calitate, mentenanță, aprovizionare, producție... și acești colegi să nu își facă treaba așa cum ar trebui (sau mai degrabă așa cum se așteaptă oamenii de depozit), iar atunci avem conflicte inter și intra departamentale. Tot la fel de des se întâmplă să apară probleme cu clienții sau furnizorii, la care depozitul nu are acces direct (și e mai bine așa) și atunci apare o frustrare de a nu-l putea trage la răsăundere pe cel care iți face probleme. Deci mai apre un alt tip de conflict: cu reprezentanții clienților și furnizorilor, adică colegii de la Aprovizionare și Customer Service sau transportatorii acestora. Daa.. transportatorii! Victimele preferate ale depozitelor – fie că sunt de vină sau nu, transportatorii sunt vinovații! Întotdeauna!

Conflictele de depozit sunt de cele mai multe ori povești bune de spus la o bere, cu manifestări și rezolvări hilare, de cele mai multe ori neconvenționale și pline de ingeniozitate. Dar sunt și cazuri când un astfel de conflict poate să degenereze și sa devină chiar violent – multă lume uită ca stivuitoarele pot ridica 2-3-5 tone – adică suficient  de mult încât să răstoarne un camion gol, de exemplu, ca să nu mai vorbim de puterea distructivă a lamelor stivuitoarelor asupra pereților, autoturismelor, etc.

Prin urmare, una dintre modalitățile de a gestiona conflictele este procedurizarea activităților și standardizare – cu cât mai multă, cu atât mai bine – nu doar pentru angajații depozitului, ci și pentru TOATĂ LUMEA care pune piciorul în depozit. Din acest motiv (și a multor altora), se recomandă securizarea accesului în depozit, astfel încât să intre doar cine trebuie în depozit și să nu devină un loc de promenadă – limitându-se apariția conflictelor.

O altă modalitate de reducere a conflictelor interne din cadrul depozitelor, este să ne asigurăm că toată lumea are de muncă și sarcinile sunt împărțite cât mai egal, între operatori și între schimburi. Dar până la “bici”, putem să încercăm și cu binele: angajați motivați, care dețin toate mijloacele tehnice și cunostințele necesare efectuării activităților, organizație care permite creșterea și dezvoltarea angajaților, program de lucru respectat și, în principal RESPECTUL dintre angajați. 

 

 

 

 

 

 

Acest website foloseste tehnologii de tip cookies conform politicii de cookies. Inchide aceasta notificare
Sediu: Bd. Decebal, nr. 18, ap. 2
310133 - Arad, jud. Arad, Romania
Telefon: +40 357 805 456
E-mail: office@effectiveflux.com
Ne puteti urmari pe:
Accesați cele mai noi informaţii:
Termeni si conditii / Politica de confidentialitate / Politica de cookies