Managementul Stivuitoarelor în cadrul depozitelor

Stivuitoarele electrice, pe gaz sau pe motorină, sunt echipamentele cele mai folosite în activitățile actuale ale depozitelor, fie că sunt depozite de fabrică sau de distribuție. Cu ajutorul lor reușim să descărcăm, să transportăm și să încărcăm greutăți mari, să le depozităm sau să le aranjăm la înălțime sau la sol. Dat fiind însă că sunt conduse de oameni, aceste echipamente pot genera pierderi foarte mari dacă nu sunt dimensionate conform activității, dacă nu sunt folosite eficient și dacă activitatea operatorilor nu este controlată.

În vederea îmbunătățirii controlului motostivuitoarelor dintr-o fabrică, se pornește cu o evaluare la fața locului pentru a întelege mai bine situația și a defini corect problema.

Studiu de caz:
Formularea inițială era că nu era stabilit clar unde anume sunt repartizate stivuitoarele și dacă sunt utilizate eficient.  
După o verificare atentă, s-a descoperit că operatorii chiar munceau pe tot parcursul schimbului, dându-și interesul ca sarcinile să fie îndeplinite (să se descarce toate camioanele, să fie livrate toate comenzile în producție, să se încarce toată marfa care trebuie livrată la clienți). Erau cu toții foarte bine intenționați. Atât de bine intentionați încât la o descărcare de camion apăreau 3 stivuitoare, chiar dacă nu aveau loc, la o încărcare de camion încercau să încarce în același timp 2 stivuitoare, chiar dacă exista riscul să se lovească unul pe celălalt și să pericliteze calitatea mărfurilor încărcate. Și vorbind de calitatea mărfurilor încărcate, chiar a apărut un incident cu ambalaj pătruns cu lame de stivuitor și a apărut întrebarea „Care dintre cei doi a făcut-o?”. Deci bunele intenții nu sunt suficiente.

Soluția propusă a fost: împărțirea activității depozitului pe zone – împărțirea stivuitoarelor pe aceste zone (cu mențiunea clară că nu au voie să iți părăsească zonele); măsurarea și normarea activităților și distanțelor parcurse; suprapunerea peste volumele medii pe schimb și dimensionarea corectă a numărului de stivuitoare pentru fiecare zonă și activitate; implementarea de indicatori măsurabili și stabilirea nivelului de eficiență dorit – verificare periodică a succesului acțiunilor și reîmprospătarea îmbunătățirilor.

Rezultatul: responsabilizarea asupra activităților realizate la nivel de operator, evaluarea corectă a resurselor necesare, îmbunătățirea timpilor activităților efectuate, creșterea satisfacției și motivației angajaților.
 

 

 

Acest website foloseste tehnologii de tip cookies conform politicii de cookies. Inchide aceasta notificare
Sediu: Bd. Decebal, nr. 18, ap. 2
310133 - Arad, jud. Arad, Romania
Telefon: +40 357 805 456
E-mail: office@effectiveflux.com
Ne puteti urmari pe:
Accesați cele mai noi informaţii:
Termeni si conditii / Politica de confidentialitate / Politica de cookies