VDA 6.3: 2016 - de ce ne “stresează” clienţii cu el ?

Viaţa într-o organizaţie furnizor pentru industria automotive este foarte … vie. Pur şi simplu nu te plictiseşti. Unul din momentele deosebite este atunci când clientul te anunţă că urmează un audit de proces conform VDA6.3, indiferent dacă vorbim de o analiză de potenţial sau o evaluare proces în producţie de serie.

Ce şi cum faceţi în continuare ? Ce este şi la ce ne ajută acest VDA6.3 ?
Conform VDA6.3 auditul de proces este o metodă de analiză şi evaluare imparţială a dezvoltării şi realizării produsului având ca scop verificarea conformităţii procesului de producţie cu cerinţele şi specificaţiile : legale, de la client, interne.

Unul dintre aspectele importante din standard, dezbătut destul de mult de altfel, este cel referitor la competenţele necesare pentru a putea realiza audituri de proces conform VDA6.3, standardul făcând distincţie clară între auditor de proces intern, auditor de proces la furnizor şi auditor de proces extern ( de terţă parte ).

Auditul de proces conform VDA6.3 poate fi şi trebuie realizat în întreg ciclul de viaţă al produsului, prin urmărirea diverselor elemente de proces :
  • P1 Analiză de potenţial
  • P2 Management proiect
  • P3 Planificare dezvoltare produs şi proces
  • P4 Implementare dezvoltare produs şi proces
  • P5 Management furnizori
  • P6 Analiză proces ( producţie )
  • P7 Suport client, satisfacţie client, post vânzări

Fazele auditului de proces conform VDA6.3 sunt :
  • Realizare program de audit şi clarificare cerere de audit
  • Pregătire
  • Realizare audit
  • Evaluare
  • Prezentare rezultate
  • Urmărire şi închidere

Rezultatul evaluării va avea rol determinant pentru relaţia viitoare cu acel client.
Dacă vorbim de analiza de potenţial, vrem să fim “pe verde” adică aşa cum îi spune şi numele, clientul să ne considere ca potenţiali furnizori pentru viitor.
Dacă vorbim de o evaluare a unui proces în producţie de serie, vrem să obţinem minim 90% şi “clasă” A.

Dacă doriţi să aflaţi mai multe despre cerinţele standardului VDA6.3 inclusiv modul de realizare a unui audit de proces conform acestui standard vă invităm sa intrati pe pagina noastra www.effectiveflux.com
Acest website foloseste tehnologii de tip cookies conform politicii de cookies. Inchide aceasta notificare
Sediu: Bd. Decebal, nr. 18, ap. 2
310133 - Arad, jud. Arad, Romania
Telefon: +40 357 805 456
E-mail: office@effectiveflux.com
Ne puteti urmari pe:
Accesați cele mai noi informaţii:
Termeni si conditii / Politica de confidentialitate / Politica de cookies