Bazele comunicării

Categorie: DEZVOLTARE ORGANIZAȚIONALĂ SI PERSONALĂ
Durata: 2 zile

Planificare:


Obiective:
Întelegerea principiilor, tehnicilor și importanței comunicării, atât pe plan intern, adică într-o organizație sau colectivitate (birou, secție, echipă) cât și pe plan extern, adică către clienți și public. Dezvoltarea abilităților cursanților de a influența și convinge oameni, de a fi agenți ai schimbării la locul lor de muncă.

Public țintă:
Personal cu funcții de conducere și de execuție (nivel mijlociu sau senior) din companii de producție și/sau sevicii, implicat în conducerea/managementul echipelor, secțiilor, diviziilor sau organizațiilor/instituțiilor – manageri de proiect, agenți de vânzări, lideri de echipe, șefi de secții/ateliere, directori de producție/vânzări/logistică, directori generali.

Durată desfășurare: 2 zile

Derulare curs:
• Introducere
• Ce este comunicarea (definiții, interpretări, teorii, viziuni)
• Forme ale comunicării
• Comunicarea internă
• Comunicarea managerială
• Comunicarea în vederea schimbării
• Comunicarea cu clienții (de marketing)
• Discuții. Examinare și încheierea cursului

Lector:
Experiența de peste 20 ani în funcții de conducere (management mijlociu și senior), managementul schimbării, îmbunătățirea calității produselor/serviciilor și optimizarea proceselor in industrie si servicii.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să ne contactați.


Acest website foloseste tehnologii de tip cookies conform politicii de cookies. Inchide aceasta notificare
Sediu: Bd. Decebal, nr. 18, ap. 2
310133 - Arad, jud. Arad, Romania
Telefon: +4 0743 007 006
E-mail: office@effectiveflux.com
Ne puteti urmari pe:
Abonaţi-vă pentru cele mai noi informaţii.

Termeni si conditii / Politica de confidentialitate / Politica de cookies