De la inspecție la calitate totală
La începuturile conceptelor de fabricație, munca unui operator era inspectată și se lua decizia dacă aceasta era acceptată sau respinsă. Pe măsură ce afacerile s-au dezvoltat, rolul de inspector a devenit unul cu normă întreagă.
Odată cu crearea funcțiilor de inspecție, au apărut și alte probleme:
- Au apărut mai multe probleme tehnice, care necesită abilități specializate, pe care muncitorii din producție nu le posedă
- Inspectorilor le-a lipsit pregătirea
- Inspectorilor li s-a ordonat să accepte produse defecte, să crească producția
- Muncitorii calificați au fost promovați în alte roluri, lăsând muncitori mai puțin calificați să efectueze activități operaționale, cum ar fi producția
Aceste modificări au dus la nașterea departamentului de inspecție coordonat de un „inspector șef”, care se subordona directorului de producție sau directorului de fabrică. Odată cu crearea acestui nou departament, au apărut noi servicii și probleme, cum ar fi standardele, instruirea, înregistrarea datelor și precizia echipamentelor de măsurare. A devenit clar că responsabilitățile „inspectorului șef” erau mai mult decât simpla acceptare a produsului și a apărut nevoia de a aborda prevenirea defectelor.
Prin urmare, a evoluat departamentul de control al calității, al cărui responsabil era un „manager de control al calității”, cu responsabilitatea pentru serviciile de inspecție și ingineria controlului calității.
În anii 1920, teoria statistică a început să fie aplicată eficient pentru controlul calității, iar în 1924, Shewhart a făcut prima schiță a unei diagrame moderne de control. Lucrarea sa a fost dezvoltată ulterior de Deming. Cu toate acestea, aceste tehnici au fost puțin utilizate în fabrici până la sfârșitul anilor 1940.
La acea vreme, sistemul industrial japonez era practic distrus și avea reputația de imitație ieftină. Japonezii au recunoscut aceste probleme și au început să le rezolve cu ajutorul unor guru notabili de calitate - Juran, Deming și Feigenbaum.
La începutul anilor 1950, practicile de management al calității s-au dezvoltat rapid în fabricile japoneze și au devenit o temă majoră în filosofia japoneză a managementului, astfel încât, până în 1960, controlul și managementul calității devenise o preocupare națională.
Până la sfârșitul anilor 1960 / începutul anilor 1970, importurile Japoniei în SUA și Europa au crescut semnificativ, datorită produselor mai ieftine și de calitate superioară, comparativ cu cele ale omologilor occidentali.
Performanța economică a oricărei țări și reputația calității sunt evaluate în baza reputației și performanțelor companiilor sale și ale produselor / serviciilor oferite.
În 1987, Organizația Internațională de Standardizare (ISO) 9000 a devenit la nivel internațional standard recunoscut pentru sistemele de management al calității. Acesta cuprinde o serie de standarde care specifică cerințe pentru documentarea, implementarea și întreținerea unui sistem de calitate.
